vineri, 19 ianuarie 2018

† Duminica a 3-a de peste an (B): Reînnoiți-vă! [21 ianuarie 2018]

Isus cheamă discipoli.
Reînnoiți-vă!
pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 8:00 (duminică, 21 ianuarie 2018)

 Lecturi: Iona 3,1-5.10; 1Corinteni 7,29-31; Evanghelia Marcu 1,14-20.

Evanghelia Marcu 1,14-20: În acel timp, după ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu şi spunând: „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” Trecând pe lângă Marea Galileii, i-a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. Isus le-a spus: „Veniţi după mine şi vă voi face să deveniţi pescari de oameni!” Lăsând îndată năvoadele, l-au urmat. Şi, mergând puţin mai departe, i-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu, şi pe Ioan, fratele lui, reparându-şi năvoadele în barcă. El i-a chemat îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedeu, în barcă, împreună cu zilierii lui, s-au dus după el.

Omilie


În lecturile biblice din această duminică firul conductor este timpul și convertirea, adică primirea invitației divine de reînnoire a vieții în timpul mântuirii – acum.

În prima lectură luată din Cartea lui Iona  (Iona 3,1-5.10), se relatează istoria unui om trimis la Ninive pentru a-i anunța că răutatea sa va antrena distrugerea. Profetul a experimentat pe propria piele ce înseamnă să te convertești. Nu voia să meargă la Ninive, o metropolă mare din acel timp, acum în Irak, pe atunci era capitata imperiului Asirian, cu un popor de războinici din Mesopotamia. Acest imperiu era marele dușman al Israelului cu care avea granița de la răsărit. „Cuvântul Domnului a fost către Iona […]. «Ridică-te și mergi la Ninive, cetatea cea mare, și strigă împotriva ei, căci răutatea lor s-a ridicat înaintea mea!»” (1,1-2). Nu se specifică despre ce fel de răutate este vorba. Iona s-a ridicat ca să fugă departe de Domnul. Niciodată un profet nu se gândea să nu asculte de porunca divină. După aventurile lui Iona – a fost înghițit de un pește mare – „cuvântul Domnului a fost [...] a doua oară. «Ridică-te, mergi la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo vestea pe care ţi-o spun eu!»”  (3,1-2). Profetul omite posibilitatea lăsată deschisă de Dumnezeu și anunță că Ninive va fi masacrată. „Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrus” (v. 4). Vedeți plăcerea lui sadică. Este ultimatum… Dar lucrurile nu se întâmplă cum a prevăzut profetul. Oamenii s-au convertit la vocea profetului. Singurul care nu s-a convertit a fost chiar el, Iona. El nu a înțeles că Domnul iubea pe toți oamenii, indiferent că sunt evrei sau dintr-un popor oarecare, dintr-o țară și nici dintr-o anumită religie și anumită rasă. Cei pe care îi considerăm păgâni sunt câteodată mai pregătiți pentru a asculta cuvântul lui Dumnezeu. Misiunea lui Iona este incredibilă pentru un evreu: a predica convertirea chiar și la lumea păgână – care până atunci era considerată sub semnul blestemului – nu era în obiceiul evreilor. Cartea lui Iona ridiculariza pe acei israeliți cu mentalitate limitată: sunt geloși de milostivirea Domnului față de alte popoare voind să limiteze libertatea lui Dumnezeu. Este celebrată îndurarea universală a Domnului care vrea convertirea tuturor oamenilor, chiar și a dușmanilor lui Israel, cei din Asiria, din Ninive. Într-adevăr, îndurarea lui Dumnezeu este mare! Depășește orizontul limitat și schematic al teologiei profetului tocmai prin îndurare care transformă și renaște.

Rugăciunea adevărată...




„Rugăciunea adevărată este în special accea
pe care o facem în mod regulat. 
Așadar, nu numai atunci când ne îndeamnă inima. 
Sufletul trăiește din rugăciune. 
Dar întreaga viață dorește o regulă, 
o reîntoarcere, vrea un ritm”. 

(Romano Guardini).

miercuri, 17 ianuarie 2018

Sfântul Anton, abate - exemple




„Părinte Anton, ce trebuie să fac pentru a plăcea lui Dumnezeu?”
Răspunde:
„Să ai pe Dumnezeu totdeauna în fața ochilor; orice lucru ai face sau ai spune, să te bazezi pe mărturiile Sfintei Scripturi; în orice loc ai să locuiești, nu te grăbi; fă aceasta și vei fi salvat!”

(Sfântul abate Anton).

Un discipol merge la sfântul abate Anton în pustiu și întrebă:
„Dar, părinte, ce faceți pentru a deveni creștin?”
Îl privi în ochi și îi răspunde:
„Astăzi încep să fiu creștin!”
Avea aproape 105 ani când muri.

marți, 16 ianuarie 2018

Crucea lui Cristos...




„Dacă Dumnezeu însuși era în Cristos, 
atunci acesta poartă la comuniune cu Dumnezeu 
pe cei care sunt umiliți şi dezbrăcați ca el. 
Crucea lui Cristos se ridică printre numeroase cruci 
care se înting de lungul drumului tiranilor şi violenților”. 

(Jurgen Moltmann).

luni, 15 ianuarie 2018

A răsărit „Luceafărul” poeziei românești

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889).

În Romanul lui Eminescu de Cezar Petrescu este o pagină sugestivă a întâlnirii dintre învățătorul Aron Pumnul, preot greco-catolic,[prigonit în Transilvania ajunge la Cernăuți] și tânărul său elev.

„Căută ochii elevului. Îl privi lung în tăcere. Târziu de tot spuse:


— Eminovici… tu știi… Eu te-am iubit cu simțăminte părintești… Poate că o dată și peste măsură… Durere!… Am văzut că drumul tău este altul. Nu este al meu; este al tău… Dar pe drumul acesta, al său, trebuie să meargă fiecarele, care vrea să pășească către ajungăciunea meniciunii sale, care este cultural dezvoltăciunea, învățătura și deplinăciunea sufletească morală… Dorindu-ți tot binele de-n inimă curată, îți spun pre patul de moarte: de învățăciunea mea poți să te lepezi!… Aceasta este soarta învățăciunilor, să urmeze neapărat o schimbăciune răspunzătivă schimbăciunii împregiurărilor… Dar să nu-mi părăsești îndreptarul carele l-am urmat în viață… Să nu uiți onoarea precumpătivă pentru națiune… Pentru asta am trăit din copilărie… Pentru aceasta am suferit la Blaj… Acolo e Roma noastră… La Blaj, la Câmpia jurămintelor de la 1848”. (Cezar Petrescu, Romanul lui Eminescu, vol. I, Luceafărul, E.P.L., 1968, p. 306).


duminică, 14 ianuarie 2018

A primi, a proteja, a promova şi a integra pe migranţi şi pe refugiaţi


Mesajul sfântului părinte Francisc pentru a 104-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului (14 ianuarie 2018)



Iubiţi fraţi şi surori!

„Când vine un străin în ţara voastră, să nu-l asupriţi! Pe străin să-l consideraţi ca pe un băştinaş dintre voi; să-l iubeşti ca pe tine însuţi, căci străini aţi fost în ţara Egiptului! Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” (Lev 19,34).

În timpul primilor mei ani de pontificat am exprimat în mod repetat preocupare specială faţă de situaţia tristă a atâtor migranţi şi refugiaţi care fug de războaie, de persecuţii, de dezastre naturale şi de sărăcie. Este vorba fără îndoială de un „semn al timpurilor” pe care am încercat să-l citesc, invocând lumina Duhului Sfânt încă de la vizita mea la Lampedusa la 8 iulie 2013. Instituind noul Dicaster pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale, am voit ca o secţiune specială, pusă ad tempus sub conducerea mea directă, să exprime grija Bisericii faţă de migranţi, evacuaţi, refugiaţi şi victime ale traficului de persoane.

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Când Dumnezeu cheamă… [II TPA (B) - 14.01.2018]

Ioan Botezătorul indică pe Isus ca „mielul lui Dumnezeu”.
Omilie
 
De luni am intrat în perioada timpului pe peste an. Este o perioadă mai puţin festivă, dar rămâne totuși importantă. Aici trebuie să crească credinţa şi ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Dar liturgia din această duminică rămâne în atmosfera Epifaniei. Ne amintim că această sărbătoare evocă manifestarea lui Dumnezeu magilor. Astăzi se manifestă sub forma unei chemări.

† Duminica a 2-a de peste an (B): Chemarea Domnului [14 ianuarie 2018]

Ioan Botezătorul indică pe Isus ca „Mielul lui Dumnezeu” [Ecce Agnus Dei] (1623) - di Domenico Zamperi detto il Domenichino, Basilica di S. Andrea della Valle, Roma.
Chemarea Domnului 

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (duminică, 14 ianuarie 2018)

Lecturi: 1Samuel 3,3b-10.19; 1Corinteni 6,13c-15a.17-20; Evanghelia Ioan 1,35-42.

Evanghelia Ioan 1,35-42: În timpul acela, Ioan stătea din nou împreună cu doi dintre discipolii săi. Şi, privindu-l pe Isus care trecea, a zis: „Iată-l pe mielul lui Dumnezeu!” Cei doi discipoli ai săi l-au auzit vorbind şi l-au urmat pe Isus. Isus s-a întors şi, văzându-i că îl urmează, le-a zis: „Ce căutaţi?” Ei i-au spus: „Rabbi - ceea ce, tradus, înseamnă «Învăţătorule» - unde locuieşti?” El le-a zis: „Veniţi şi vedeţi!” Aşadar, au venit şi au văzut unde locuieşte şi au rămas la el în ziua aceea. Era cam pe la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi, care îl auziseră pe Ioan şi-l urmaseră pe Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta l-a întâlnit mai întâi pe fratele său, Simon, şi i-a spus: „L-am găsit pe Mesia!” – care, tradus, înseamnă „Cristos” – şi l-a adus la Isus. Privindu-l, Isus i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Ioan; tu te vei numi «Chefa» –  care înseamnă «Petru»”.

Omilie



În duminca de astăzi, lecturile biblice definesc istoria unui Dumnezeu care cheamă și nu obosește în chemarea sa… 

Prima lectură prezintă chemarea lui Samuel (1Sam 3,3b-10.19) care avea doi părinți minunați: mama sa Ana și tatăl său Elcana; s-au rugat pentru acest copil, și-au dorit nașterea sa și l-au consacrat Domnului. Textul din Biblie îl prezintă trăind împreună cu bătrânul preot Eli, orb, alături de chivotul legământului de la sanctuarul din Șilo. Poporul percepea rar prezența Domnului care îi însoțise pe drumul exodului – al ieșirii din Egipt – cu mână puternică și braț întins. Dintr-odată, cuvântul lui Dumnezeu răsună cu putere pentru a încredința acestui copil judecata asupra istoriei. Samuel descoperă adevărul despre Dumnezeu; își dă seama că Dumnezeu este persoană; ia în serios rugăciunea și înțelege că Dumnezeu există, în timp ce restul trece repede. Samuel aude chemarea lui Dumnezeu. Nu este vorba de un vis, deoarece aude vocea care îl trezește:El a răspuns: «Iată-mă!»” (v. 4). De trei ori i-a auzit glasul, chiar dacă nu îl vede. „Samuel nu îl cunoştea încă pe Domnul şi cuvântul Domnului nu-i fusese încă descoperit” (v. 7). El se duce la Eli: „M-ai chemat? Iată-mă!” (v. 8). Samuel confundă vocea lui Dumnezeu cu a lui Eli. Nu este așa de ușor să distingi de alte voci care ajung la urechea și inima ta! Domnul cheamă cu insistență. În sfârșit, bătrânul Eli își dă seama că Domnul îl cheamă: „și dacă vei mai fi chemat, supune: «Vorbește, Doamne, căci slujitorul tău ascultă!»” (v. 9). Este momentul în care Samuel „îl cunoaște pe Domnul” (v. 7) sau, mai degrabă, în care Domnul i se face cunoscut. În această disponibilitate stă toată măreția lui Samuel: deoarece el a înțeles divestitatea care există între Dumnezeu și tot restul, a înțeles chiar valoarea vieții și o simte ca chemare și misiune. Acum el devine un profet: ascultă glasul Domnului. Este investitura profetică: Samuel devine acum „glasul” lui Dumnezeu pentru că „Domnul era cu el” (v. 19).