Evanghelia Ioan 9,1-41: În acel timp, Isus a văzut un om orb din naştere.
Discipolii lui l-au întrebat, zicând: „Rabbi, cine a păcătuit că s-a născut
orb, el sau părinţii lui?” Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici el,
nici părinţii lui, ci este astfel ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Noi trebuie să săvârşim lucrările celui care m-a trimis, atât timp cât este zi;
vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât timp sunt
în lume, eu sunt lumina lumii”. După ce a spus acestea, a scuipat
pe pământ, a făcut tină cu salivă, i-a pus tina pe ochi şi i-a
zis: „Du-te şi spală-te la piscina Siloe!” – care înseamnă „Trimisul”. Aşadar,
el a plecat, s-a spălat şi s-a întors văzând. Atunci, vecinii şi
cei care îl văzuseră mai înainte că era cerşetor au zis: „Nu este el cel care
şedea şi cerşea?” Unii spuneau: „El este”, alţii ziceau: „Nu, dar
seamănă cu el”. El a zis: „Eu sunt”. Aşadar, i-au spus: „Cum ţi
s-au deschis ochii?” El a răspuns: „Omul care se numeşte Isus a
făcut tină, mi-a uns ochii şi mi-a zis: «Du-te la Siloe şi spală-te!» Deci m-am
dus şi, după ce m-am spălat, mi-am redobândit vederea”. Ei i-au
zis: „Unde este acela?” El a spus: „Nu ştiu”. L-au dus la farisei
pe cel care fusese orb. De fapt, era sâmbătă ziua în care a făcut
Isus tina şi i-a deschis ochii. Fariseii l-au întrebat din nou
cum a început să vadă. El le-a zis: „Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat şi văd”. Câţiva dintre farisei ziceau: „Omul acesta nu este de la
Dumnezeu, pentru că nu ţine sâmbăta”. Alţii însă ziceau: „Cum poate un om
păcătos să facă astfel de semne?” Şi era dezbinare între ei. Deci
i-au zis iarăşi orbului: „Tu ce spui despre el, de vreme ce ţi-a deschis ochii?”
El a răspuns: „Este un profet”. Iudeii nu credeau despre el că
fusese orb şi a început să vadă până când nu i-au chemat pe părinţii celui care
şi-a redobândit vederea şi i-au întrebat: „Acesta este fiul
vostru pe care spuneţi că l-aţi născut orb? Aşadar, cum de vede acum?”
Părinţii lui au răspuns şi au zis: „Ştim că acesta este fiul nostru şi că l-am
născut orb. Dar cum de vede acum nu ştim. Şi nici cine i-a
deschis ochii nu ştim. Întrebaţi-l pe el; e destul de mare! Va vorbi el însuşi
despre sine”. Părinţii lui au spus acestea pentru că se temeau de
iudei. De fapt, iudeii se înţeleseseră deja ca, dacă cineva ar fi mărturisit că
el este Cristos, să fie exclus din sinagogă. De aceea au spus
părinţii lui: „E destul de mare; întrebaţi-l pe el!” Atunci l-au
chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: „Dă mărire lui
Dumnezeu! Noi ştim că omul acesta este un păcătos”. El a răspuns:
„Eu nu ştiu dacă este un păcătos. Eu una ştiu: că eram orb şi acum văd”. Ei i-au zis: „Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?” Le-a
răspuns: „V-am spus deja şi nu m-aţi ascultat. De ce vreţi să auziţi din nou?
Nu cumva vreţi şi voi să deveniţi discipolii aceluia?” Atunci au
început să-l insulte, zicând: „Tu eşti discipolul lui. Noi suntem discipolii
lui Moise! Noi ştim că lui Moise i-a vorbit Dumnezeu. Dar acesta
nu ştim de unde este”. Omul a răspuns şi le-a zis: „Tocmai asta-i
de mirare, că voi nu ştiţi de unde este, iar el mi-a deschis ochii. Noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi ci, dacă cineva îl cinsteşte pe
Dumnezeu şi face voinţa lui, pe acela îl ascultă. De când e
lumea, nu s-a auzit ca cineva să fi deschis ochii unui orb din naştere. Dacă acesta n-ar fi de la Dumnezeu, n-ar fi putut face nimic”. I-au răspuns şi au zis: „Tu eşti născut cu totul în păcat şi ne înveţi pe noi?”
Şi l-au dat afară. Isus a auzit că l-au dat afară şi,
întâlnindu-l, i-a zis: „Crezi tu în Fiul Omului?” El a răspuns: „Cine
este, Doamne, ca să cred în el?” Isus i-a spus: „L-ai şi văzut.
Este cel care vorbeşte cu tine, el este”. El i-a zis: „Cred,
Doamne”; şi l-a adorat. Isus i-a zis: „Am venit în lumea aceasta
ca să fac judecată pentru ca cei ce nu văd să vadă, iar cei care văd să devină
orbi”. Unii dintre fariseii care erau cu el au auzit acestea şi i-au
zis: „Nu cumva suntem şi noi orbi?” Isus le-a zis: „Dacă aţi fi
orbi, nu aţi avea păcat. Dar pentru că spuneţi: «Vedem», păcatul vostru rămâne”.
Omilie
În acesta duminică a patra din Postul
Mare are ca termă bucuria. Este bucuria unui popor deportat în ţara exilului
care aude o veste bună. Profetul Isaia îi spune că Dumnezeu este în mijlocul necazurilor
sale. Intervine pentru a aduce mântuirea acestui popor oprimat. Este bucuria catehumenilor
care trăiesc a doua etapa de la botezul lor. Copii de vârstă şcolară şi adulţii
s-au pus pe drum pentru acest mare eveniment.
Pe tot parcursul Postului Mare,
suntem invitaţi „să ne schimbăm inimile”. Textele biblice pentru această zi ne
invită să schimbăm privirea noastră față de persoane și evenimente: „Domnul nu
se uită la ce se uită omul; omul se uită la ochi, Domnul, însă se uită la inimă”.
Având inima lui Dumnezeu pentru a vedea calitățile şi măreţia celui mic, slab
şi dispreţuit. Este a recunoaşte că și el este capabil de lucruri mari.
În ziua botezului nostru, am fost
introduși într-o lume de lumină. Sfântul Paul ne spune că acest lucru nu ar fi
fost posibil decât prin harul lui Cristos. El e „lumina lumii”. El însuşi ne
cheamă să trăim ca şi „copii ai luminii”. Ceea ce ar trebui să ne orienteze
este lumina care este în Isus: iubirea sa. Este totdeauna acolo pentru a ne
învăța să vedem pe alţii cu privirea lui Dumnezeu, o privire plin de milostivire.
În Evanghelie vedem pe Isus care
vindecă un cerșetor orb din naştere. El îi deschide ochii, de două ori. Începe
să vadă persoanele și lumea care îl înconjoară. Şi în al doilea rând, îi deschide
ochii credinţei. Toate acestea se fac progresiv. Inițial, omul vindecat vorbește
despre „omul numit Isus”; apoi vede în el un profet; când se află în faţa lui, se
prosternă, spunând: „Cred, Doamne”.
Ca și acest om, suntem chemaţi să
facem această trecere de la întuneric la credinţa. Și noi suntem de multe ori orbi
sau cu deficienţe de vedere. Acest orb din naștere este simbol umanităţii scufundate
în întuneric. Dar prin botez descoperim Lumina lui Cristos. Pentru noii
convertiţi este o iluminare. Este Cuvântul Evangheliei sfinte care ne însoțește:
„Cuvântul era lumina, care, venind în această lume, luminează pe orice om”.
În faţa acestui om vindecat şi salvat,
există cei orbi în mintea şi inimile lor; există cei care se afundă în orbirea
lor cea a păcatului. Ca bufnița sau cucuveaua, sunt orbiţi de lumina zilei.
Lumina lui Dumnezeu, Lumina Adevărului îi sperie. Dar nu trebuie să vă fie
frică de lumina lui Isus Cristos; acesta se prezentă nouă ca soarele care luminează
viaţa noastre întreagă.
O altă observaţie: uneori soarele
se ascunde: sunt nori, încercări, noaptea. Dar când se face noapte, nu ne vine ideea
ca să ne îndoim de existenţa soarelui chiar dacă nu-l mai vedem. Iubirea
Domnului este mereu prezentă, chiar şi atunci când totul merge rău. Totdeauna este
acolo pentru noi ca să ne lumineze şi, adesea el vrea să ne poarte. El vrea să
ne conducă la victorie asupra păcatului şi a morţii. Întreaga Evanghelie ne
spune că el a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut. „Gloria lui
Dumnezeu este om viu”, spune sfântul Irineu.
În continuarea Evangheliei va
vorbi despre suferință, Pătimire și moartea lui Isus; el ia asupra sa toate mizeriile
şi toate handicapurile din lume. Isus ne descoperă un Dumnezeu care nu explica
suferinţa, care nu condamnă, dar ia asupra sa păcatele lumii. Devine solidar cu
toţi cei care „se nasc în felul acesta”. Şi mai ales, devine izvorul a toată
vindecarea şi sănătatea umană.
Dumnezeu nu ia partea sa la
mizeria umană. Și-o asumă. Crucea nu este semnul eşecului, al resemnării; este o
protestare, o victorie asupră unui abis al omului. Isus ne dă un semn al
acestei victorii pascale deschizând ochii orbului din naștere şi dându-ne acces
la o altă lumină, cea a credinţei. Este lumina aceea pe care femeia din Samaria
a putut să o pătrundă (din Evanghelia din duminica trecută). Și duminica viitoare,
vom descoperi că Isus dă viață lui Lazăr. Prin acest semn, devine stăpânul oricărui handicap, inclusiv al
ultimului, moartea.
Trăind Postul Mare, să primim
această lumină care vine de la Isus. Aceasta lumină este aceea a credinţei. Ea
ne ajută să vedem persoanele şi evenimentele prin ochii lui Dumnezeu. Ca omul
orb vindecat, vom deveni martori ai lui Cristos. Vom putea proclama credinţa
noastră cu mândrie: „Eu cred în Dumnezeu care este lumina, eu cred în Dumnezeu,
el este Tatăl meu”. Amin.
(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/6728-4eme-dimanche-du-careme-a/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu