Devoțiunea „pâinii săracilor” s-a născut în urma unuia dintre multele miracole pe care sfântul Anton de Padova le-a înfăptuit imediat după moartea sa. La scurt timp de la trecerea sa la cele veșnice, pe când la Padova bazilica lui era în construcție, un copilaș pe nume Toma, jucându-se printre ustensilele de la șantier, a căzut într-o covată cu apă și a sfârșit tragic înecându-se. Îndurerată, mama acestuia a alergat încrezătoare la sfântul Anton, promițându-i că va da săracilor o cantitate de grâu echivalentă cu greutatea copilului, dacă acesta s-ar întoarce la viață.
Sfântul Anton a ascultat promisiunea nefericitei femei și a înfăptuit minunea, dând origine acelei devoțiuni care în sec. al XIII-lea a fost chemată pondus pueri („greutatea copilului”) și care, mai târziu, a fost denumită „pâinea săracilor sfântului Anton de Padova”. Astfel, părinții promiteau sfântului Anton pâine atâta câtă era greutatea copiilor lor, pentru ca să îi ferească de epidemii ori de alte rele.
Această practică, înfloritoare câteva decenii, a tins să dispară spre sfârșitul Evului Mediu. A reapărut la începutul sec. al XIX-lea, răspândindu-se în toată lumea, astfel încât în multe biserici, alături de icoana ori de statuia sfântul Anton, a început să se găsească nelipsita casetă pentru donații „pâinea sfântului Anton”. Această practică a dat naștere „Caritasurilor Antoniene” care, inspirându-se din modelul marelui Sfânt, au devenit instrument al grijii și al întrajutorării pentru cei aflați în nevoi, prin activități și opere sociale potrivite cu problemele timpului nostru.
(sursă: http://www.cristofori.ro/istoria-painilor-sf-anton; traducere făcută de pr. Cristian Sabău, după un fluturaș ce însoțea „Pâinea sfântului Anton” împărțită la bazilica din Padova în sărbătoarea marelui sfânt).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu