 |
| Semănătorul este Cristos! |
Ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu
[anul A]
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 08:00 (16 iulie 2017)Lecturi: Isaia 55,10-11; Romani 8,18-23; Evanghelia Matei 13,1-23.
Omilie
O duminică „excesiv de optimistă”.
Suntem în biserică pentru a ne pune în ascultarea Domnului, care ne spune
despre ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Suntem în ascultare… În ciuda
eșecurilor, sămânța semănată de Cristos în lume se va ridica înlăturând toate obstacolele
(evanghelia). Însuși universul – care trece prin durerile nașterii – merge spre
„libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu” (lectura a doua).
Prima lectură luată din Cartea lui Isaia (Is 55,10-11) se adresează credincioşilor
care se îndoiesc și nu au încredere în Domnul și în realizarea promisiunii făcute
de profeţi. Au fost deportați în exil. Profetul le aduce un mesaj de consolare:
anunță și pregătește sfârșitul imediat al exilului babilonic (587-538 î. C.). Asemenea
ploii și zăpezii care au făcut pământul productiv și au dat semințelor rod, tot
așa Cuvântul lui Dumnezeu se manifestă cu o eficacitate absolută, nu revine
fără să aducă rod. Optimismul se subînțelege.
Este important pentru noi
ascultarea acestui cuvânt. Dumnezeu nu ne cere decât să ni se alăture. În cele
din urmă, Isus se va prezenta ca și „Cuvânt” al Domnului: „Cuvântul care s-a
făcut trup!” Nu se întoarce la Tatăl „fără rezultat...”, fără să realizeze
slujirea de reconciliere, de împăcare.
Această veste bună o citim și în Scrisoarea către Romani din lectură a
doua (Rom 8,18-23). Sfântul
Paul ne amintește că întreaga creație așteaptă cu înfrigurare să se realizeze
planul de mântuire pregătit de Dumnezeu pentru toți oamenii. Creația s-a ruinat
în urma păcatului. Cuvântul divin vine să schimbe inima omului. Este ca într-o
naștere cu durerile sale, care cere să reconsiderăm toate schemele,
interpretările existenței noastre. Se exprimă vitalitatea în sânul acestei
lumi: „Cristos care este totul în toate” (Col
3,11). Scrisoare ne spune că Evanghelia este „puterea lui Dumnezeu pentru
mântuirea oricărui om credincios” (Rom
1,16). Este important să fim convinşi că puterea vitală prezentă în Cuvântul
lui Dumnezeu este capabilă să schimbe lumea în geamăt și în durerile suferinței
unei noi nașterii.
După ce a vorbit despre Împărăția
lui Dumnezeu (Mt 5-7) și despre
proclamarea în fața lumii (Mt 10),
evanghelistul trece la întrebarea despre misterul împărăției (Mt 13): pentru ce Împărăția – adică
Biserica – nu este acceptată de către toți cei din Israel? Răspunsul este
acesta: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi misterele împărăţiei cerurilor, dar
acelora nu le-a fost dat” (Mt 13,11).
Mai este o altă problemă a comunității: pentru ce atâția care au primit
Împărăția și după aceea au abandonat-o? Răspunsul este în parabola
semănătorului și explicația ei din Evanghelia de astăzi după sfântul Matei (Mt 13,1-23).
Este un Dumnezeu care „iese”
pentru că a ales să însămânțeze pământul. Această sămânță este Cuvântul lui
Dumnezeu pe care îl revarsă cu o generozitate extraordinară. Isus nu face discursuri
lungi şi complicate, ci se foloseşte de mici parabole – creaţii sapienţiale şi
literare – care se nasc din capacitatea
sa de a privi realitatea vieții. Parabola este un gen literar mult folosit în
Biblie, în literatura rabinică şi în textele sacre din toate religiile antice
pentru a transmite prin imagini sugestive învăţături înalte ce nu pot fi
explicate în mod direct. Pentru a le înţelege, este nevoie de dispoziţia inimii:
a asculta cu inima.
Primul
personaj care apare în parabolă este semănătorul, adică Cristos. Ceea ce este
izbitor este faptul că se aruncă sămânţa peste tot, pe pământ bun şi pe
pământul rău. Nu se face distincţie între parcele. Conform uzanţelor
palestiniene semănatul avea loc înainte ca terenul să fie arat: agricultorul arunca sămânţă peste tot.
Citind parabola se vede că se adresează predicatorilor evangheliei: nu
au dreptul de a alege unde să semene sămânța şi unde nu.
Semănătorul lucrează de zor dar
sămânţa aruncată cade în locuri diferite, de aceea şi soarta ei este diferită. Astfel
– spune Isus – o parte din sămânță a căzut de-a lungul drumului, în solul pietruit, în solul cu buruieni și o altă
parte a căzut în pământ bun şi a dat rod: care o sută, care
şaizeci, care treizeci.
Cele patru feluri de teren, despre care vorbeşte Isus, reprezintă inima omului:
sunt patru răspunsuri posibile date Cuvântului lui Dumnezeu. Fiecare din noi
este un teren bun sau rău. Avem un om cu o inima dură: refuză Cuvântul, nu-l
interesează. Al doilea teren este lipsit de profunzime: acceptă Cuvântul cu
bucurie, dar până într-o zi, când totul încetează. Al treilea teren este invadat
de buruieni: când ne lăsăm copleşiţi de grijile vieţii şi seducțiile bogăţiilor.
Apoi avem un pământ bun. Bobul poate să prindă rădăcini şi să crească. Pe un
astfel de acest teren omul rămâne deschis Cuvântului lui Dumnezeu. Se hrănește
în fiecare zi şi îl pune în practică.
Aceasta este explicaţia dată de
Isus dar poate fi şi prima predică despre parabola semănătorului care circula
în comunitatea primilor creştini. Sunt roadele convertirii, al transformării
întregii vieți. Este necesar să interiorizezi Cuvântul, „să-l rumegi” cu atenţie,
apoi să perseverezi în ascultare luptând împotriva idolilor seducători, ca
adunarea bogăţiilor. Mai este
necesar să fim conştienţi că Cuvântul este totdeauna eficace şi niciodată nu ne
lasă aşa cum era deja când a venit. În faţa Cuvântului lui Dumnezeu nu putem
sta neutri şi indiferenţi: ori îl primim şi ne convertim, ori – dacă este
respins – împietreşte inima celui care îl refuză. Ori îl primim, ori îl
refuzăm?! Una din două…
Să-i mulțumim lui Dumnezeu și
ajutați de el să nu uităm niciodată că sămânţa cea mai importantă este speranţă
că vom aduce roade. Așa să ne ajute Dumnezeu!
[bibliografia
(anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu