 |
| Parabola talanților. |
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (19 noiembrie 2017)
Lecturi: Proverbelor
31,10-13.19-20.30-31; 1Tesaloniceni 5,1-6; Evanghelia Matei
25,14-30.
Omilie
În această duminică suntem invitați de lecturile de la această sfântă Liturghie să reflectăm asupra ființei noastre de creștini și discipoli ai lui Cristos. Suntem la sfârșitul anului bisericesc. Este timpul situaților finale, a bilanțurilor. Venirea Domnului, pe care o așteptăm, trebuie să ne pregătească să dăm valoare „talanților” pe care Isus ni i-a încredințat.
În Scrisoarea către Tesaloniceni (1Tes
5,1-6), sfântul Paul ne recomandă să rămânem treji căci voi „ştiţi precis că
ziua Domnului vine ca un hoţ în timpul nopţii” (v. 2). Paul i-a evanghelizat de
puține zile pe locuitorii Macedoniei: capitala era pe atunci Tesalonic (în
greacă), al doilea oraș al Greciei. Primind vestea de la Timotei despre credința lor, apostolul se adresează acestei
comunității cu îndemnul de a trăi ca „fii ai luminii”, veghind și așteptând
ziua întoarcerii lui Cristos. Nu ştim când va veni „ziua Domnului”, spune Paul. Era convins împreună cu toate comunitățile
creștine din primii ani că sfârșitul timpului va fi imediat. Era în așteptarea
„prezenței”, a parusiei, adică a
întoarcerii triumfale a lui Isus. Și la Tesalonic venirea „zilei
Domnului” era ca o lumină care separă. Pe de o parte a descoperi mizeria acelora
care ziceau: „Pace şi linişte!”, lăsându-se duși de un optimism meschin. Aceștia
sunt fii întunericului și ai somnului. Pe de altă parte sunt și „fiii luminii”:
„Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei” (v. 5). Creștinul trăiește în
așteptare, vigilență, sobrietate. Omul treaz este disponibil la orice. În ziua
botezului nostru, noi am devenit fii ai luminii: se vede aceasta în viaţa
noastră. „Aşadar, să nu dormim precum ceilalţi, ci să veghem şi să nu ne
pierdem cumpătul” (v. 6). Este concluzia logică spre care trebuie să aștepte cu
credință și cu bucurie „fii luminii”.
În Evanghelie după Matei (Mt 25,14-30), Isus povesteşte parabola
talanţilor; ne arată calea de urmat. Ne relatează istoria unui om care se
pregăteşte să plece. A chemat la el pe servitorii săi şi le-a încredinţat toate bunurile sale pentru ca să le administreze cum pot mai bine şi să aducă roade;
și a plecat. De fapt, parabola relatează că stăpânul a dat „unuia cinci
talanţi, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după propria putere” (v. 15).
Semnificația parabolei este
clară: omul care pleacă în călătorie este Isus. Cristos îşi pune încrederea în
om şi se bucură să îi ofere în mod gratuit darurile sale. Imaginea talanţilor
subliniază generozitatea Domnului; el le oferă darurile sale acelora care îi
slujesc, dar nu ca răsplata pentru munca lor, ci darul său: „toată avuţia sa”. Talantul
a fost iniţial – ca toate monedele – o unitate de măsură destinată pentru
stabilirea greutăţii în sistemul economic bazat pe schimbul de mărfuri. Era
folosit mai ales pentru metalele preţioase. La nivel monetar, talantul echivala
pe timpul lui Isus – deci în Noul Testament – aproape 59 de kg de argint, adică
6.000 de drahme sau dinari, iar plata unui lucrător pe ziua de muncă era un
dinar.
„După mult timp” – aluzie la
întârzierea parusiei – „a venit
stăpânul acelor servitori şi le-a cerut cont” (v. 19) de talanţi. Primii doi
servitori au investit talanţii şi au câştigat tot atâţia: și-au dublat averea.
Aflând de rodul obţinut de primii doi, îi laudă. Al treilea servitor, se
întoarce doar să-i dea banii primiţi. În dialogul dintre stăpân şi servitor,
acesta din urmă începe justificându-se: „Stăpâne, ştiam că eşti un om aspru […]
pentru că m-am temut, m-am dus şi am ascuns talantul tău în pământ. Iată, ai ce
este al tău!” (vv. 25-25). Nu
intenţionează să rişte şi pune la sigur banul, crezându-se un om drept atunci
când poate să dea înapoi stăpânului tot ce a primit. Frica l-a paralizat, l-a
făcut incapabil să-şi asume vreun risc. Şi astfel a devenit un birocrat fără a
întreprinde ceva, fără a fi trecut prin lume îmbogățind-o, fără a o schimba…
Este o reacţie greşită. Cel care
ascultă parabola este invitat de Isus să-și schimbe viziunea. Nu perspectiva
unei ascultări meschine şi a fricii, dar perspectiva iubirii, care este fără
calcule şi fără frică. Parabola, aşadar, are scopul să ne facă să înţelegem
adevărata natură a raportului dintre Dumnezeu şi om. Această relaţie este cu
totul contrară fricii şi temerii servile. Nu ne cere să le păstrăm într-un seif
sau chiar în pământ, ci ne cere să aducem roade. Discipolul lui Isus trebuie să se
mişte într-un raport de iubire, din care pot să iasă curajul, generozitatea,
libertatea.
Amintesc o scenă cu un înalt aspect religios luată
dintr-un film: Strada de Fellini.
Gelsomina, o fată de vârstă minoră, îi mărturiseşte unuia de la circ grija sa
şi îi spune: „Eu la ce servesc? Ce fac?” Celălalt, i-a o pietricică de pe
pământ şi comentează: „Şi această piatră, dacă este, slujeşte la ceva?
Gândeşte-te, dacă tu serveşti la ceva?...”
Acesta este mesajul parabolei din
această duminică: cum să trăim în aşteptarea întoarcerii Domnului…
[bibliografia
(anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A,
Edizioni Paoline, Torino 1989].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu