† Duminica a 2-a de peste an (B): Chemarea Domnului [14 ianuarie 2018]

Ioan Botezătorul indică pe Isus ca „Mielul lui Dumnezeu” [Ecce Agnus Dei] (1623) - di Domenico Zamperi detto il Domenichino, Basilica di S. Andrea della Valle, Roma.

Chemarea Domnului 

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (duminică, 14 ianuarie 2018)

Lecturi: 1Samuel 3,3b-10.19; 1Corinteni 6,13c-15a.17-20; Evanghelia Ioan 1,35-42.

Evanghelia Ioan 1,35-42: În timpul acela, Ioan stătea din nou împreună cu doi dintre discipolii săi. Şi, privindu-l pe Isus care trecea, a zis: „Iată-l pe mielul lui Dumnezeu!” Cei doi discipoli ai săi l-au auzit vorbind şi l-au urmat pe Isus. Isus s-a întors şi, văzându-i că îl urmează, le-a zis: „Ce căutaţi?” Ei i-au spus: „Rabbi - ceea ce, tradus, înseamnă «Învăţătorule» - unde locuieşti?” El le-a zis: „Veniţi şi vedeţi!” Aşadar, au venit şi au văzut unde locuieşte şi au rămas la el în ziua aceea. Era cam pe la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi, care îl auziseră pe Ioan şi-l urmaseră pe Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta l-a întâlnit mai întâi pe fratele său, Simon, şi i-a spus: „L-am găsit pe Mesia!” – care, tradus, înseamnă „Cristos” – şi l-a adus la Isus. Privindu-l, Isus i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Ioan; tu te vei numi «Chefa» –  care înseamnă «Petru»”.

Omilie

În duminca de astăzi, lecturile biblice definesc istoria unui Dumnezeu care cheamă și nu obosește în chemarea sa… 

Prima lectură prezintă chemarea lui Samuel (1Sam 3,3b-10.19) care avea doi părinți minunați: mama sa Ana și tatăl său Elcana; s-au rugat pentru acest copil, și-au dorit nașterea sa și l-au consacrat Domnului. Textul din Biblie îl prezintă trăind împreună cu bătrânul preot Eli, orb, alături de chivotul legământului de la sanctuarul din Șilo. Poporul percepea rar prezența Domnului care îi însoțise pe drumul exodului – al ieșirii din Egipt – cu mână puternică și braț întins. Dintr-odată, cuvântul lui Dumnezeu răsună cu putere pentru a încredința acestui copil judecata asupra istoriei. Samuel descoperă adevărul despre Dumnezeu; își dă seama că Dumnezeu este persoană; ia în serios rugăciunea și înțelege că Dumnezeu există, în timp ce restul trece repede. Samuel aude chemarea lui Dumnezeu. Nu este vorba de un vis, deoarece aude vocea care îl trezește: „El a răspuns: «Iată-mă!»” (v. 4). De trei ori i-a auzit glasul, chiar dacă nu îl vede. „Samuel nu îl cunoştea încă pe Domnul şi cuvântul Domnului nu-i fusese încă descoperit” (v. 7). El se duce la Eli: „M-ai chemat? Iată-mă!” (v. 8). Samuel confundă vocea lui Dumnezeu cu a lui Eli. Nu este așa de ușor să distingi de alte voci care ajung la urechea și inima ta! Domnul cheamă cu insistență. În sfârșit, bătrânul Eli își dă seama că Domnul îl cheamă: „și dacă vei mai fi chemat, supune: «Vorbește, Doamne, căci slujitorul tău ascultă!»” (v. 9). Este momentul în care Samuel „îl cunoaște pe Domnul” (v. 7) sau, mai degrabă, în care Domnul i se face cunoscut. În această disponibilitate stă toată măreția lui Samuel: deoarece el a înțeles divestitatea care există între Dumnezeu și tot restul, a înțeles chiar valoarea vieții și o simte ca chemare și misiune. Acum el devine un profet: ascultă glasul Domnului. Este investitura profetică: Samuel devine acum „glasul” lui Dumnezeu pentru că „Domnul era cu el” (v. 19).

Când l-am întâlnit pe Domnul și i-am ascultat chemarea, nimic nu mai este așa ca înainte. Este ceea ce apostolul Paul amintește creștinilor din Corint (1Cor 6,13c-15a.17-20), unde denunță diviziunile și abuzurile care există în comunitate. Printre alte lucruri care se manifestă între corintieni este un relativism mare în câmpul sexual: „trupul nu este pentru desfrânare, ci pentru Domnul şi Domnul pentru trup” (v. 13). Viața în Cristos trebuie să fie punctul de plecare pentru o viață cu totul nouă. Corintienii gândeau: dacă suntem eliberați de păcat, de rău, dacă îl urmăm pe Cristos fiind botezați, dacă mergem la liturghie și facem fapte bune, atunci suntem oameni realizați, suntem niște sfinți; putem face orice voim. Însă Paul îi dezamăgește. Viața este o încercare continuă de a-l întâlni pe Cristos; suntem „Trupul” său; suntem locuiți de Duhul Sfânt; însuși Isus ne-a răscumpărat de sclavia păcatului: „aţi fost cumpăraţi cu un preţ mare!” (v. 20). Într-o zi ne va învia cu trupul nostru. Ne oferă salvarea. Rămâne să o acceptăm. Trebuie să fi recunoscători. Nici un dispreț față trupul nostru, ci stimă și folos spre gloria lui Dumnezeu.  

Evanghelia după Ioan (In 1,35-42) îl prezintă pe Ioan Botezătorul „stând din nou împreună cu doi dintre discipolii săi.  Şi, privindu-l pe Isus care trecea, a zis: «Iată-l pe mielul lui Dumnezeu!»” (vv. 35-36). Apoi se retrage, pentru ca întâlnirea dintre Isus şi ucenici să aibă loc faţă în faţă. Îşi fixează privirea asupra lui Isus care trece.  „Privindu-l pe Isus” – înseamnă „a privi cu insistență, cu intensitate”, „a pătrunde cu privirea”. Suntem pe malurile râului Iordan. Dumnezeu trece prin viaţa acestor oameni şi nu stă să vorbească cu învățătorul lor, Ioan Botezătorul. De fapt, grija lui Ioan stă să le arate ucenicilor săi că este vorba de Mesia, cel așteptat de veacuri. În evanghelie, Ioan îl vesteşte şi-l dezvăluie pe Cristos ca adevăratul miel al lui Dumnezeu, care ia asupra sa păcatul omului. Este doar a spune: iată-l pe cel care iubește oamenii. Este mielul lui Dumnezeu: cel blând, fragil, fără apărare în fața răutății oamenilor. În templul din Ierusalim, credincioșii obișnuiau să jertfească un miel pentru curățirea păcatelor – acesta era un sacrificiul zilnic; mai era o jertfă din noaptea de Paşti. Cuvântul „miel” amintește evreilor de ideea de sacrificiu. Cristos este, în mod clar, mielul lui Dumnezeu. Ioan recunoaşte în Isus pe Mesia cel aşteptat – „slujitorul suferind al Domnului”. Este intuirea misterului divin…

„Cei doi discipoli ai săi l-au auzit vorbind şi l-au urmat pe Isus” (v. 37). Este vorba de Andrei şi Ioan. Botezătorul, arătându-le pe Isus, nu îi reţine pentru sine, ci îi orientează spre salvatorul tuturor. Îl părăsesc pe Ioan şi îl urmează pe Cristos. Nu ne spune că au fost deziluzionaţi de Ioan; pur şi simplu au intuit că în Isus este ceva nou și îl urmează. Nu ştiu nimic despre el şi vor să afle cine este, să-l cunoască. Îl urmează, deşi, de la distanţă. Nu ştim dacă Isus şi-a dat seama imediat de cei doi. Dar știm sigur că la un moment dat se întoarce înapoi şi „văzându-i că-l urmează, le-a zis: «Ce căutaţi?»” (v. 38). Iniţiativa întotdeauna pleacă de la Cristos. Isus îi întreabă nu pentru a se informa, dar pentru a provoca răspunsul lor: să devină conştienţi de căutarea lor. Constrânge omul să se întrebe cu privire la drumul propriu.

„Învăţătorule, unde locuieşti?” (v. 38), îl întreabă ucenicii. Adică, vrem să te cunoaştem, vrem să rămânem cu tine. Isus răspunde cu un imperativ: „veniţi!” şi cu o promisiune: „vedeți!” Căutarea nu se termină niciodată; descoperirea lui Dumnezeu nu se încheie prea curând. Stând alături de el descoperi viitorul. Ucenicul îl cunoaşte pe învățător numai pe măsură ce îl însoţește. Dorinţa de a-l cunoaşte se naşte dintr-o mărturie: primul este Ioan Botezătorul, care are deja ochiul obişnuit să întrevadă în profunzime şi să-l recunoască pe Domnul care vine şi trece. „Timeo Deum transeuntem et non redeuntem”, [„Mă tem de Dumnezeu care trece şi nu se mai întoarce”], spune sfântul Augustin. Domnul invită să deschidem noi, la rândul nostru, ochii, să începem să privim cu adevărat: „Veniţi şi vedeţi!” „A vedea” înseamnă a coborî în inima altuia şi în acelaşi timp a ne lăsa pătruns în propria fiinţă; „a vedea” înseamnă a înţelege şi a fi înţeleşi.

Întâlnirea personală cu Isus transformă pe cel chemat în „apostol”. Când Andrei îl întâlnește pe fratele său, Simon Petru, îl conduce la Isus: „L-am găsit pe Mesia!” [care înseamnă Cristos] (v. 41). Isus îl priveşte pe Petru – își „fixează privirea” asupra lui – dându-i un nou nume: „Tu eşti Simon, fiul lui Ioan; tu te vei numi «Chefa» – care înseamnă «Petru»” (v. 42). Simon, în ebraică, înseamnă „docil în ascultare”. Când Andrei îl prezintă la Isus, Simon, „docil”, de lasă condus spre chemarea de a intra într-o legătură personală cu Cristos care îi transformă mintea, voința și inima.

Chemarea cere angajarea întregii persoane. Samuel, Ioan Botezătorul, Andrei,  Petru, Paul din Tars, sunt tot atâtea modele discrete și respectoase de chemări… 

Să intrăm pe calea chemării noastre: în familie, în societate, la lucru…

---

[bibliografia (anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996;  Biblia, Sapientia, Iași 2013.

---