sâmbătă, 14 aprilie 2018

† Duminica a 3-a a Paştelui (B): Dumnezeu milostiv ce iartă păcatele [15 aprilie 2018]

Isus le apăru discipolilor - „Pace vouă!” – cu Harry Anderson.
Dumnezeu milostiv ce iartă păcatele
 pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 8:00 (15 aprilie 2018)

Lecturi: Faptele Apostolilor 3,13-15.17-19; 1Ioan 2,1-5a; Evanghelia Luca 24,35-48; lecturi

Omilie

Suntem în timpul Paștelui. Liturgia continuă să mediteze despre Cristos cel înviat. Reînnoiește invitația de a privi cu insistența la bogăția iubirii misterului pascal rezumând în sine toată lucrarea creației și a mântuirii. Iertarea păcatelor în iubirea lui Cristos este firul călăuzitor al acestei duminici. Lecturile de astăzi continuă să repete: Isus a înviat cu adevărat și trăiește pentru totdeauna. 

Prima lectură – luată din Faptele Apostolilor (Fap 3,13-15.17-19) – poartă la începuturile istoriei Bisericii din Ierusalim. Petru a împlinit o minune: „Argint și aur nu am, însă ceea ce am, accea îți dau: în numele lui Isus Cristos Nazarineanul, ridică-te și umblă!” (Fap 3,6). Este vindecarea ologului ce ședea lângă Poarta cea Frumoasă a templului cerând de pomană. Pentru a înțelege acest miracol Petru trebuie să anunțe pe Cristos cel înviat în fața mulțimii. Este dovada puterii lui Isus care continuă, într-un mod nou, lucrarea de restaurare a omenirii. „Dumnezeul […] l-a glorificat pe Fiul său Isus pe care voi l-aţi dat în mâinile lui Pilat” (v. 13). „Dumnezeu l-a înviat din morţi […] noi îi suntem martori” (v. 16).  Este kerigma pascală,  adică mesajul biblic că Domnul Isus, cel mort şi înviat, este mântuitorul lumii, iar „noi” suntem martori ai acestei vești. Unul dintre ei este și Petru. „Convertiţi-vă şi întoarceţi-vă pentru ca păcatele voastre să fie iertate!” (v. 19), mărturisește el. Este același apel repetat în timpul Postului și care vine rechemat de timpul pascal. „Schimbați-vă viața” „pentru ca păcatele voastre să fie iertate” cât timp durează acțiunea de reînnoire a lumii prin sacramente.




Și sfântul Ioan în lectura a doua (1In 2,1-5a) ne vorbește despre puterea morții lui Isus. Ioan dezvoltă aici trei convingeri: mai întâi toți suntem păcătoși; în al doilea rând suntem păcătoși iertați; în al treilea rând doar în Isus Cristos suntem iertați de vina noastră. Condiția necesară pentru această purificare este iubirea. A regreta păcatele și a le recunoaște înaintea lui Dumnezeu pentru a intra în plinătatea mântuirii oferită de Cristos. „Vă scriu acestea ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva ar păcătui, avem un apărător la Tatăl, pe Isus Cristos, cel drept. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre” (vv. 1-2) și ale lumii întregi. Acesta este adevărul: suntem păcătoși, dar Dumnezeu este iubire și iertare. Noi suntem iertați pentru jertfa de pe cruce a lui Isus în iubirea sa cea milostivă.

Evanghelia după sfântul Luca (Lc 24,35-48) se străduieşte să prezinte noutatea evenimentului lui Isus cel înviat. După vizita din zori a femeilor la mormântul gol (cf. Lc 24,1-11) și fuga lui Petru la mormânt (cf. Lc 24,12), cu cei doi ucenici care se îndreptau spre Emaus, spre seară, la sfârşitul zilei, discipolii din Emaus abia au sosit la Ierusalim, gâfâind, povestesc ce li s-a întâmplat pe drum și cum l-au recunoscut la frângerea pâinii… când Isus în persoană apare în mijlocul lor zicând: „Pace vouă!” (v. 36). Nu le reproșează nimic pentru fuga lor în momentul arestării sale, nici nu-l mustră pe Petru pentru renegarea sa… Dar le spune: „Shalom ‘aleikhem! Pace vouă!” Este un salut obișnuit pentru iudei, dar care în seara aceea răsună cu forță: „Pacea să fie cu voi! Nu vă fie teamă!”

Sfântul Luca, nu întâmplător, observă că ucenicii „speriaţi şi cuprinşi de teamă, credeau că văd un duh” (v. 37). La vederea lui Isus, gândul apostolilor fuge spre o fantomă [este apariția imaterială a unei persoane defuncte]. Chiar se înspăimântă. Atunci le-a spus: „Priviţi mâinile şi picioarele mele… Pipăiţi-mă şi vedeţi: duhul nu are carne şi oase, cum mă vedeţi pe mine că am” (v. 39). Spunând aceasta le-a arătat mâinile și picioarele cu semnele răstignirii. Isus are un trup adevărat. Cel înviat nu este o fantasmă, ci o fiinţă reală; nu este altul decât cel răstignit! În ciuda cuvintelor şi a gestului, discipolii nu ajung să creadă. Ei nu ştiu nici să-l recunoască nici să-l primească. Dar Domnul înviat are mare răbdare cu ei căci le oferă un al doilea cuvânt și un al doilea gest. Îi întreabă dacă au ceva de mâncare și ei îi oferă un pește fript. Este mâncarea obișnuită ce-o mâncau împreună pe când trăiau în Galileea. Primind peștele, Isus l-a mâncat de față cu ei! Este un semn să creadă că răstignitul a învins moartea. 

Dar ucenicii rămân în tăcere. Evanghelistul afirmă că nici chiar acum, după aceste semne și cuvintele lui Isus, nu ajung la credință… Pentru a-i face pe discipoli credincioși trebuie să reia predica sa. Le cere să-și reamintească cuvintele spuse lor pe când era cu ei: „trebuie să se împlinească toate cele scrise despre mine în Legea lui Moise, în Profeţi şi în Psalmi” (v. 44). Și, iată, că împlinește adevăratul miracol: „le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile” (v. 45). Verbul folosit în evanghelii are totdeauna un sentiment care vindecă: desemnează deschiderea urechilor surzilor, gura muților (cf. Mc 7,34), ochii orbilor (cf. Lc 24,31).

Isus i-a făcut să creadă pe discipolii săi, i-a făcut martori ai învierii sale, i-a făcut capabili să înțeleagă ce este iertarea păcatelor, trebuind să anunțe lumii că ei au fost primii iertați de Cel înviat. Le-a spus: „să fie predicată convertirea în numele lui spre iertarea păcatelor la toate neamurile” (v. 47). Învierea lui Cristos reprezintă eliberarea omului de limita și de mizeria sa, de robia păcatului și a morții. Aceasta este rădăcina Paștelui lui Isus. Evanghelia este o invitaţie de a descoperi în istorie amprentele acestui eveniment. Fiul lui Dumnezeu este încă prezent în istorie, nu ca o fantasmă ci ca un Dumnezeu milostiv care iartă păcatele, care ne oferă pacea, bucuria, împăcarea. În fiecare duminică Domnul ne adună, ne deschide mintea pentru a înţelege Scripturile şi ne încălzeşte inimile…




[bibliografia (anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996;  Biblia, Sapientia, Iași 2013.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu